O companie a Grupului TIU obține o victorie definitivă într-un dosar de concurență neloială din partea unor foști angajați și primește despăgubiri de peste 800.000 lei.

După un maraton judiciar de peste 13 ani, echipa juridică a Grupului TIU, alături de firma de avocatură Mușat și Asociații, a obținut o victorie definitivă într-un dosar de referință privind sancționarea concurenței neloiale din partea unor foști angajați și a companiei în care aceștia activau (Avatar Security). Dosarul a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Litigiul a vizat fapte de deturnare a clientelei și denigrare, săvârșite de foști angajați ai Grupului TIU, cunoscut pe piață ca Grupul UTI la momentul demarării litigiului, în anul 2012. Instanța supremă a confirmat un principiu esențial pentru mediul de afaceri: fidelitatea și corectitudinea nu sunt opționale, iar încălcarea lor atrage consecințe ferme.

Specificul acestui dosar a constat în dificultatea probatorie. În astfel de spețe, „urmele directe” sunt rare, iar faptele sunt adesea disimulate sub aparența unor practici comerciale uzuale.

Soluția Instanței Supreme: Înalta Curte de Casație și Justiție a validat faptul că, și în lipsa probelor directe, concurența neloială poate fi demonstrată printr-o analiză coerentă a indiciilor și a comportamentului părților în timp. Instanța a dispus încetarea faptelor ilicite și a obligat pârâții, în solidar, la plata unor despăgubiri semnificative (peste 800.000 RON), acoperind prejudiciul cauzat.

Această decizie reprezintă un semnal important: investiția în oameni și portofoliul de clienți sunt active protejate de lege, care nu pot fi însușite prin metode incorecte, fiind un rezultat care consolidează standardele de integritate în litigiile comerciale din România.

Distribuiți acest articol

Scroll to Top